Iar toamna îmi adună tăcerile-n hambare,
Căruţele cu mere se-aud venind pe drum
Din Munţii mei prin care mă susură izvoare...
Pe Deal, căsuţa noastră şi-n jur otavă crudă,
Din linişte pasc mieii cu ochii lor duruţi,
Uitate-n Rugăciune icoanele asudă
Şi te aşteaptă Mamă cu dor să le săruţi...
Noiembrie e-aproape, ca spiţele de-obadă,
Să mă mai naşti odată eu ştiu că nu mai poţi,
Un Arieş de stele mă duce în baladă,
Vreau nunta mea să-mi fie acolo printre Moţi...
E arămită frunza şi stă de-acum să pice,
Iar toamna îmi adună poemele-n hambare,
Niciunul dintre ele n-aş vrea să mi se strice
La vremea lor din toate să guste fiecare...
( Nicolae Nicoara-Horia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu