"Respectă-ţi cuvântul...

Ceea ce iese din gura ta reprezintă ceea ce eşti tu...  Dacă nu respecţi ceea ce spui, nu te respecţi pe tine însuţi, iar dacă nu te respecţi nici nu te iubeşti...

  A-ţi respecta cuvântul înseamnă a fi coerent cu ceea ce gândeşti şi cu ceea ce faci...

 Astfel eşti autentic şi asta te face respectabil în faţa ta şi a celorlalţi... "

Sanzaienele...

August....2013

Liniste sau tacere...? Uneori sunt atat de asemanatoare, doar ca linistea are un singur chip , pe cand tacerea poate avea   zeci  de fete... Unele atat de placute, de binefacatoare, altele insa    iti  expediaza    raspunsuri ,,tacite", amare...adevaruri  care  dor  ,  care  macina  ,  care   tulbura  , care  zdruncina....

Acolo acasa....

Un eu...simplu ...si efemer...

Un Mai 2013....

amiaza  de  mai  ,

Nicaieri ....nu-i ca aici...

..

... Satul copilariei...

 Locurile sufletului meu.... 

 Doar aici sufletul meu se simte cel mai ,,Acasa" din toata lumea... 

Cand eram copil.... mi se parea ca dupa acest sat nu mai poate fi nimic....

 Credeam , ca dincolo de Dumbrava care se vedea in zare , se termina lumea.... 

Acum matura fiind .... realizez ca am avut intotdeauna dreptate...

 Lumea chiar incepe si chiar se sfarseste ....aici pe coclaurile copilariei mele....

Primavara.....de Pasti...

George Cosbuc - La Pasti

Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare,
Si salciile-n alba floare
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti din vale
Si doi de se-ntalnesc in cale   
  Isi zic: Hristos a inviat!

Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Si-un vant de-abia clatinitor
Sopteste din vazduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburarii lor!
Si pomii fruntile-si scoboara
Ca Duhul Sfant prin aer zboara.
E liniste. Si din altar
Cantarea-n stihuri repetate
Departe pana-n vai strabate
Si clopotele canta rar:
Ah, Doamne! Sa le-auzi din vale
Cum rad a drag si plang a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca-ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
In fapta noastra ni e soartea
Si viata este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;

Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama
Sunt Pastile ! Nu plange, mama! 

Nostalgii de toamnă...

 E arămită frunza din vârsta mea de-acum,
Iar toamna îmi adună tăcerile-n hambare,
Căruţele cu mere se-aud venind pe drum
Din Munţii mei prin care mă susură izvoare...

Pe Deal, căsuţa noastră şi-n jur otavă crudă,
Din linişte pasc mieii cu ochii lor duruţi,
Uitate-n Rugăciune  icoanele asudă
Şi te aşteaptă Mamă cu dor să le săruţi...

Noiembrie e-aproape, ca spiţele de-obadă,
Să mă mai naşti odată eu ştiu că nu mai poţi,
Un Arieş de stele mă duce în baladă,
Vreau nunta mea să-mi fie acolo printre Moţi...

E arămită frunza şi stă de-acum să pice,
Iar toamna îmi adună poemele-n hambare,
Niciunul dintre ele n-aş vrea să mi se strice
La  vremea lor din toate să guste fiecare... 
( Nicolae Nicoara-Horia)

Cerul de-acasa....

Cât vei umbla prin lume cu folos,
Câtă lumină vei avea pe masă,
Niciunde nu-i în Viaţă mai frumos
Ca Cerul tău înveşnicit de-Acasă 

Acolo, unde ţi-a fost dat dintâi,
Acolo te întorci ca să rămâi
Când va fi Tăcerea să se-ntâmple…

Culoarea lui nu are-asemănare
Şi toată Rugăciunea ta o-ncape,
Cerul de-Acasă e o Sărbătoare
Pe care-o porţi, Copilule, sub pleoape…

De sunt furtuni, sau fulgere vreodată,
Nu-ţi fie teamă de mânia lor,
Acolo, în Acasa ta din vatră,
O Mamă scoate pâinea din cuptor…

Cât vei umbla prin Viaţă măsurat
Cu amăgirea ei ce te apasă,
Nu-i nicăieri în lume mai curat
Ca Cerul tău, cel vindecat de-Acasă…

— la N.Nicoara.